Rita.


Ceata.
Afara ploua si ninge si bate vantul.
In ochii ei era ceata. In creierul ei, in corp, in muschi – atati cat mai ramasesera prinsi de oasele si ele pline de ceata. Atat de umeda si rea ceata, ca pielea ii era incretita si gri. Si fara par. Doar cateva smocuri firave, acoperite cu noroi.
Ceata rece si lipicioasa. Ceata care te sufoca.
Frig. Tremura necontrolat. Dar nu isi mai dadea seama.
Nu mai putea sta nici asezata. Se sprijinise de zidul zgrunturos. Care-i ranea pielea . Dar nu mai simtea.
Cicatricea de la gat, unde fusese prinsa sarma, cicatricea urata si adanca o ustura. O arsura rece si rea.
Sprijini si capul de zidul aspru. Nu mai putea sa-l tina sus.
Obosise. Dar stia ca daca cedeaza si se culca pe cartonul ud intins pe noroi, acolo in ploaie si ninsoare….N-o sa se mai ridice.
Cu ultimele puteri se intoarse cu spatele la usa. La usa magazinului de paine din spatele zidului.
La usa pe unde intrau si mai apoi, ieseau oameni cu paini calde si mirositoare.
Mirosul deja ii facea rau. Nu mai mancase de…nu stiu.
Dar ceata din corpul ei era atat de multa, de gri, de rece si de otravitoare, incat mirosul de paine calda  ii facea rau. Si nu mai avea forta sa se ridice si sa plece.
Trebuia doar….sa stea. Sa nu se prabuseasca. Sa stea. Nu stia de ce. Dar trebuia.

Simti mai mult decat vazu o masina ca se opreste langa ea.
Ca multe altele.
Simti pasi. Care probabil ca se vor indrepta spre magazin, de unde vor iesi cu painea calda si mirositoare.
Sprijini iar capul de zidul aspru. Si inchise ochii.

Mai fata, ce-i cu tine?

Tresari si ridica capul tremurand. Daca o loveste ?
Omul in negru era aproape de ea. Aplecat aproape peste ea.
O sa o loveasca. Stia. Si nu se putea apara de loc. Nu mai avea nici pentru asta putere.

Mai fatuca, ce-i puiule cu tine, cum ai ajuns asa?

Vocea era blanda. Dar stia. O sa o loveasca. Toti sunt blanzi. Dar te lovesc cand te astepti mai putin.
Uite-l ca vine cu plasticul ala mare!
Mai rau!
Cine stie ce o sa-i faca, mai rau decat un pumn sau un picior…….
Incearca sa se scoale. Dar cade la loc de zid.
Plasticul o invaluie. Incepe sa se zbata. Nu vrea sa moara !
Simte ca e ridicata in aer si aude o bufnitura metalica.

Nu vreu sa mor!

Se simte asezata. Nu mai e asa frig, si vantul nu mai bate. Si nici zgomot nu mai e, ci doar un pic de muzica.
Scoate capul cu ochii mari din fadurile plasticului. Este in masina care oprise langa ea.
Barbatul in negru era in scaunul din fata. Intoarse capul pe jumatate si zambi.

Stai cuminte fatuca. Mergem la spital.
………………………………………………………………………………………………..
Asa am cunoscut-o.
La spital m-au intrebat de nume.

Nu-l stiu, am raspuns.
Pai si noi cum completam fisa? Cum nu-l stiti?
Acum am gasit-o. E a mea, dar acum am gasit-o. Nu stiu……Cred ca o cheama Rita.

Dupa o saptamana, cand am fost sa o iau acasa, sora care-i facuse internarea m-a luat deoparte, zambind usor.

Dumneavoastra ati gasit atunci pe moment numele, nu?
Da, i-am zis.

Sora a zambit inca o data.
Rita, sau Sfanta Margarita este Sfanta cauzelor pierdute, mi-a zis.

Advertisements

26 thoughts on “Rita.

    • Noa, lupul a umblat prin zapada. 🙂
      Si a vrut sa se dea cu masina, da’ masina nu l-a lasat sa se joace.:D

    • Nu stiu, mie-mi place mai mult versiunea asta. Fara video, numai muzica….:)

      • Interesant, eu nu vedeam acest comentariu cand ti-am raspuns. Nu stiu de ce. Eu radeam de comentariul tau de la 00:41.

        De ce fara video? Si acest video este un strigat de ajutor. Orice dependenta e o tristete.

      • L-am pus mai tarziu. Fara video pentru ca este facut in memoria lui Israel. La sfarsit este ceremonia de inmormantare in apele golfului…

    • Ce sa mai zic….Pana si masina il opreste pe lup sa faca traznai…:)

  1. Rita, cea care ajuta imposibilul sa se intimple…
    La noi al fost mai putin dramatic. A intimpinat-o pe fetita mea in capul scarii. L-am gasit dupa 10 min pe presul de la usa. Consecventa si indrazneala lui mi-au trezit in sufelt bucati si contloane al frumosului de care habar nu aveam. Astazi sunt mama de copil si de catel. Face parte din familia si sufletul nostru. Atit cit Dumnezeu il va lasa cu noi…

    • Da, se spune ca nu noi ii alegem pe ei…Ci ei pe noi.
      Ce mi se pare interesant este ca m-am ferit sa spun despre cine este vorba….:)

  2. a fost cadoul meu de Craciun.Si nu a raspuns decit la numele de Muchi. Ulterior am aflat de la veterinar ca are aproape 2 ani si ca l-a mai vazut de ceva timp in apripierea blocului.E un suparavietuitor. Inca ne mai temem ca cineva va veni sa l ia, intr-o zi. Insa chiar si asa , multummim, ca ne am descoperit pe noi , ca privirea lui blinda , ne a adus atita bucurie.

  3. ai dreptate , nu intimplator a venit in viata mea. toate se intimpla cu un rost. Daca asa stau lucrurile ne-a gasit…, cu doua zile inainte de Craciun…

  4. este mai mult decat impresionanta povestea ritei…mai ales trairile ei , mititica de ea…eu cred cu tarie ca ei, catelusii nostri sunt asemenea ingerilor,indispensabili!!!
    mai cred ca sunt loiali pana la moarte si uneori si dincolo de ea.dar ,lumea asta stupida si grabita, ne vrea parca rupti de toate cele ce au curatie si seninatate in priviri…ador privirea ritei…cata recunostiinta si cata iubire…dincolo de foame, de durere,de viata ei de dinainte, de bataie si de frig…
    frumos si nobil!

  5. muchi te saluta cu recunostinta. Celia. Chiar daca nu ti spune , vezi asta in prvirile lui de fiecare data. Pentru ca stie, ca si el ca si noi toate trei , aveam nevoie de un miracol. E cadoul nostru pentru care iti port multumire. Si Lui , pentru ca ni l-a trimis , intr-o poveste de Craciun.Cel mai frumos cadou.
    Multunesc lupule. Pentru viata Ritei.
    Astazi inteleg si simt, nu itimplator…

  6. Am si eu o Rita… Cici o cheama! 🙂 Mai are putin si implineste 10 ani. In care ne-ma facut fericiti unii pe altii! Ea mai mult, pe noi! 🙂 Tot batuta si vai de ea, a fost. Dar a uitat! Sper!

    • Si eu sper ca Rita sa fi uitat… Dupa mutrita ei, asa s-ar pare. 🙂

Comments are closed.